Mama la 17 ani

Inapoi

În fața școlii e forfotă mare. Prichindei cu ghiozdane intră și ies pe poartă și nu stau locului. Mulți dintre ei sunt în costum național, ca și doamnele profesoare. Au pregătit și pâine și sare și cocarde în forma României.

 

“E un baiat foarte bun, dar anturajul și prietenii l-au schimbat foarte mult… E o fire caldă, încearcă să ajute. [Dar] când nu ești stăpân pe tine, intri în anonimat.”

Maria (i-am schimbat numele pentru a-i proteja identitatea) stă cu spatele la fereastră și își privește interlocutorul drept în ochi. În jurul ei au început pregătirile pentru ora de coafură și colegii se strâng lângă mesele de lucru. Fiecare dintre ei are o poveste cu lipsuri sau obstacole mari, cu părinți absenți, copleșiți de griji, boli sau sărăcie sau plecați din țară. Aceasta este povestea ei, spusă sub alt nume.

Băiatul un pic diferit despre care vorbește este tatăl copilului ei. L-a cunoscut în vacanța de vară, la bunici. “Dacă ar veni nu doar cu vorbele… vino dom’le la mine la ușă, știi unde stau. Aștept fapte, nu vorbe, că vorbe așa pot să zic și eu.“ Și cum ele nu au venit… “Nu e vina lui, e a părinților că nu l-au învățat, nu am de ce să-l acuz sau să-l învinuiesc. Chiar îmi pare rău.“

Citiți mai multe aici.

Citeşte în continuare