Între două lumi

Inapoi

Într-un cartier din Bucureşti, pe un teren viran aflat între un modern Mall şi un hipermarket, în plin câmp străbătut de o cale ferată dezafectată, o comunitate rromă locuieşte într-un cartier din barăci improvizate.

Apa o aduc de la câţiva kilometri distanţă iar cei câţiva mai cu dare de mână au câte un generator de curent. Zgomotul făcut de acestea e acoperit de tânguiala manelelor care urlă din difuzoare vechi, lătratul câinilor, ţipetele copiilor.

Povestea Laurei

Laura are 15 ani şi din când în când vine să locuiască aici, într-o “colibă”, cu bunicii rromi din partea mamei. Vine când nu mai poate răbda să stea acasă. Concubinul mamei o bate, o sechestrează, nu-i dă voie sa meargă nici măcar la şcoala. A îndemnat-o chiar să ia droguri, pe care el le vinde, declară Laura fără frică; dar ea nu s-a atins de ele “pentru că nu vrea să devină dependentă şi să-i facă lui pe plac”. Laura îl urăşte din tot sufletul şi mai ales pentru faptul că de când este cu el, mama ei se poartă acum cu ea “mai rău ca o străină”.

Parinţii ei s-au despărţit când ea avea aproape doi ani. Tatăl ei este român. Nu l-a mai văzut demult. Ştie că a încercat să ţină legătura cu ea, că a vrut să o ia la el, dar după o vreme relaţia lor s-a răcit. Pe urmă Laura a mai avut încă doi “taţi” vitregi; din fiecare legătură a mamei, încă alţi câţiva fraţi şi surori. Prima, Izabela, are acum 13 ani, a făcut şase clase dar acum nu se mai duce la şcoală. Cealaltă soră trebuie să aibă acum vreo nouă ani. A dispărut într-o zi şi nu se mai ştie nimic de ea. Se pare că a fost vândută. Nu se ştie cui şi pe cât. Avea trei ani şi o chema Corina. Pe cei mai mici, Florin şi Gina, din actuala relaţie a mamei, care au patru şi respectiv doi ani, mai mult Laura i-a crescut.

Daniela Dinu, consilier la ASIS (Asociaţia Sprijinirea Integrării Sociale) a cunoscut-o pe Laura în urmă cu un an, pe stradă, tocmai fugise de acasă nemaisuportând bătăile şi şicanele tatălui vitreg. Deşi împlinise de curând 14 ani nu avea nici un act de identitate. Avusese certificat de naştere dar concubinul mamei i l-a rupt. “Până la 18 ani nu îi fac nici un act pentru că nu vreau!” a spus el. La insistenţele repetate ale celor de la A.S.I.S. şi ameninţat cu Poliţia şi cu Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului, bărbatul s-a mai înmuiat, cu condiţia ca “după aia, să îi fie lăsata lui”.
Cei de la ASIS au făcut toate demersurile pe la autorităţi, aşa că Laura şi-a scos mai întâi certificatul de naştere, apoi cartea de identitate. Mama Laurei nu s-a opus tratamentului aplicat fiicei ei. Femeia nu ştie să scrie şi să citească, lucru care o face pe Laura să se ruşineze, dar câştigă bani frumoşi vânzând facturi false. Între timp, fetele ei mai mari, Laura şi Izabela, au grijă de fraţii mai mici, gătesc, spală şi fac curat. Când vorbeşte despre ea, Laura pendulează între iubire şi ură. Pe de o parte îi e frică să nu i se întâmple ceva rău, căci ştie la ce riscuri se expune şi, în acelaşi timp, o acuză cu obidă că nu-i pasă de ea, şi-ar vrea la rândul ei să fie la fel de indiferentă, ba chiar să nu mai ştie nimic de ea. Şi prins între aceste două sentimente puternice şi contradictorii sufletul ei de copil nu rezistă şi o cuprinde plânsul. Printre sughiţuri spune că tot ce şi-ar dori cel mai mult pe lumea asta ar fi să o aibă pe mama ei înapoi, cea de dinainte, “o mamă care să o înveţe şi pe ea ce e bine şi ce e rău, aşa cum fac toate mamele cu copiii lor”.

În lipsa mamei, Laura şi-a ales un alt model. Daniela este acum persoana în care are cea mai mare încredere. Cu ea poate să vorbească despre orice, se mai şi ciondănesc câteodată ca între prietene, pentru că Laura e încăpăţânată şi neascultătoare, dar până la urmă cedează şi “face cum zice Dana”. Laura recunoaşte că întâlnirea cu cei de la ASIS a fost un mare noroc pentru ea; ar fi putut ajunge pe stradă sau, aşa cum i s-a întâmplat de curând verişoarei ei Mariana, de aceeaşi vârstă cu ea, ar fi putut fi vândută cine ştie cui, pe câteva mii de euro.

La centrul de zi de la ASIS Laura vine în fiecare dimineaţă şi pleacă la 5. Pe langă consiliere ia parte la tot felul de activităţi educative, iar după ce va începe şcoala cei de aici o vor ajuta să îşi pregătească lecţiile. După ce a obţinut actul de identitate, Daniela a putut să o înscrie anul ăsta la şcoală. Un adolescent de vârsta ei ar fi intrat anul acesta la liceu, dar Laura va intra la toamna de-abia în clasa a 4-a.. Primele trei clase le-a făcut pe sărite, cu întreruperi, repetând anii. De-abia aşteaptă să se întoarcă la şcoală şi ar vrea să facă măcar 8 clase. Vrea să demonstreze lumii că poate. Are ceva de luptător, şi Daniela recunoaşte că are şanse mari de reuşită şi că merită tot ajutorul.

Tot la ASIS Laura a fost luată în evidenţă ca având un grad de risc ridicat de a se îmbolnăvi de TBC pulmonar dar acum se află în tratament.

La şcoală e sârguincioasă, ambiţioasă şi îi place să se ia la întrecere cu ceilalţi. Cine ştie, poate într-o zi va ajunge chiar să lucreze la un astfel de centru de zi, pentru că dacă nu ea, atunci cine ar putea să îi asculte şi să îi îndrume mai bine pe copiii care au un start în viaţă la fel de dificil ca al ei.

Laura pendulează între două lumi – una la îndemână, accesibilă, a străzii şi a infracţionalităţii, în care este împinsă chiar de către familia ei naturală, şi alta, care i se propune prin efortul colectiv al celor de la Asociaţia Sprijinirea Integrării Sociale, care împreună cu UNICEF încearcă să-i ofere Laurei şi altor copiii ca ea o altă şansă în viaţă.


“Asociaţia Sprijinirea Integrării Sociale” (ASIS) este o organizaţie non-guvernamentală din România care implementează proiecte pentru dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor de viaţă a persoanelor defavorizate în vederea integrarii sociale. Proiectele pentru copiii străzii au fost asistate tehnic şi financiar de UNICEF România.

Apariţia, în special în oraşele mari, a copiilor numiţi generic “copiii străzii” este un fenomen care a luat amploare în ultimii zece ani şi care a fost în mod constant în atenţia UNICEF. Numărul estimativ al copiilor străzii din România a scăzut de la 3.200 în 2000 la 1.900 în 2003; între 300 şi 400 dintre ei trăiesc în Bucureşti.

Proiectul ASIS pentru copiii străzii a fost asistat de UNICEF România cu fonduri oferite de Comitetul Naţional pentru UNICEF din Marea Britanie. Scopul său este de a creşte eficienţa şi eficacitatea intervenţiilor care răspund nevoilor copiilor străzii. Majoritatea serviciilor pentru aceşti copii au fost dezvoltate de curând, dar lipsa de coordonare a condus la dublări ale intervenţiilor sau, mai rău, faptul că aceşti copii primeau ajutoare pe stradă a determinat creşterea numărului lor. Dezvoltarea şi utilizarea unui sistem de monitorizare a copiilor străzii va contribui la o înţelegere mai bună a situaţiei reale şi la îmbunătăţirea capacităţii de răspuns a instituţiilor publice sau private.

Notă: Numele copiilor au fost modificate pentru a le proteja identitatea.

Citeşte în continuare