Flori pentru mama. Povestea Andreei Ursaru

Inapoi

Andreea Ursaru are 20 de ani, patru copii și n-a primit niciodată flori. Înainte de flori ar mai fi fost multe altele de primit, cum ar fi timp să meargă la școală, sau o casă mai mare de o încăpere în care să își crească copiii.

 

Andreea Ursaru are 20 de ani, patru copii și n-a primit niciodată flori. Înainte de flori ar mai fi fost multe altele de primit, cum ar fi timp să meargă la școală, sau o casă mai mare de o încăpere în care să își crească copiii. N-a fost chip.

Mai întâi mama ei a plecat din țară acum zece ani și n-a mai dat niciun semn. Au rămas ea și sora ei cu tata. “„Eu am crescut-o de 6 ani. Acum s-o măritat la Comănești… tata a murit acu’ doi ani.” Când era într-a șaptea l-a cunoscut pe primul ei soț și cu greu s-a întors la școală pentru primul semestru de clasa a opta, după ce mediatoarea școlară s-a ținut de capul ei. Apoi a venit primul copil. Și de atunci …“anu’ și cârlanu’…” Andreea duce lipsă de multe, dar nu și de umor.

E o tânără slăbuță, potrivit de înaltă, cu parul șaten strâns în coadă modest, la spate. Cu un copil mic în brațe și trei zumzăind pe lângă ea, arată ca orice mamă, de la care mereu cineva vrea sau are nevoie de ceva. Carina are 4 ani, Andreea 3, David un an și șase luni iar Daria abia o lună. A născut-o prematur și au stat în spital trei săptămâni. Sunt acasă doar de câteva zile.

Citiți mai multe aici: http://unicef.ro/serviciicomunitarepentrucopii/poveste/flori-pentru-mama-povestea-andreei-ursaru-27

Citeşte în continuare