De azi pe mâine: povestea Cristinei Dumbrăveanu

Inapoi

Pe măsură ce te aproprii de casuţa dărăpănată poţi să vezi o adolescentă care se joacă în curte cu doi căţeluşi drăgălaşi. Hohote de râs şi scheunat de căţel umplu aerul şi în toată hărmălaia de-abia poţi ghici numele câinilor: Taz şi Ufi.

Pentru că s-a ridicat să-i întâmpine pe membrii echipei mobile UNICEF, poţi s-o vezi pe Cristina la şaisprezece ani cât e de subţire şi înăltuţă. Îi strălucesc ochii albaştrii, însă în spatele hototelor de râs se face simţită tristeţea.

Cristina a fost abandonată de părinţii săi naturali pe când era doar un prunc. La un an a avut norocul să fie adoptată de o femeie bună şi plină de afecţiune. Fericirea familiei nou-create n-a durat mult pentru că mama adoptivă a Cristinei a murit când fetiţa n-avea decât trei ani. În acel moment dificil din viaţa ei, au apărut bunicii care au luat-o în grijă. Bunicul a murit mai întâi, iar anul trecut a pierdut-o şi pe bunica. Tehnic vorbind, Cristina este orfană, deşi a fost încredinţată unei mătuşi care locuieşte într-un sat la douăzeci de kilometri de Dorohoi.

Situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult atunci când în iunie, inundaţiile au lovit şi casa bătrânească pe care i-o lăsaseră bunicii. De-abia când apa ajunsese la ferestre a mai apucat Cristina să se salveze. Singurul lucru pe care şi l-a luat cu ea a fost buletinul. Apa a distrus aproape în întregime podelele şi pereţii. Reparaţiile costă foarte mulţi bani, bani pe care adolescenta nu-i are.

De la moartea bunicii, Cristina supravieţuieşte cu venitul extrem de mic compus din alocaţia sa şi dintr-o pensie de urmaş. Ceea ce de-abia i-a ajuns să-şi cumpere de mâncare şi tot ceea ce-a avut nevoie la şcoală anul trecut. N-are deloc cum să-şi permită să plătească reparaţiile, însă a avut noroc că UNICEF şi Habitat for Humanity i-au adăugat numele pe lista celor cincizeci de familii din Dorohoi pentru reabilitarea unor case, pentru care organizaţiile îşi oferă sprijinul. Colegii de clasă ai Cristinei s-au oferit şi ei voluntari să facă şi ei treabă, îndeplinind astfel un aspect important al proiectului care urmăreşte implicarea cât mai intensă a comunităţii în cadrul acestei activităţi.

Cristina este elevă la Colegiul Naţional Grigore Gica. Se dedică mult studiilor sale şi şi-ar dori să se facă doctor. Materia ei preferată este chimia, dar îi place să citească tot felul de cărţi pentru a-şi dezvolta mintea şi pentru a-şi lărgi orizonturile. Apele i-au luat tot ce-a avut: obiecte cu o valoare sentimentală, lăsate de bunicii ei, precum şi lucruşoarele pentru şcoală. Dacă primele nu mai pot fi înlocuite, UNICEF i-a pus la dispoziţie un nou set de rechizite, astfel încât ea a putut să meargă la şcoală cum trebuie în septembrie.

După ce i s-a înecat şi căţeluşa la inundaţii, Cristina s-a simţit foarte singură. Însă de îndată ce s-a făcut mai frumoasă vremea, mătuşa i-a adus pe cei doi căţeluşi. Sunt o companie nemaipomenită. Cristina îşi face noi prieteni. Cu toate astea, însă, viaţa a învăţat-o pe fată că cei la care ţii şi tot ce ai îţi pot fi luate într-o clipită. Cu înţelepciune îşi duce viaţa de azi pe mâine, fără să-şi facă mari speranţe.

Pentru moment ce e cel mai important pentru ea e să-şi pună la punct casa, astfel încât să poată locui din nou in ea. Cristina lucrează fără încetare alături de voluntari. Baia şi bucătăria au cel mai mult nevoie de reparaţii. Toate camerele îi vor fi văruite. Şi-a ales o paletă de culori deschise, de parcă ar vrea să sfideze cazna şi întunecarea din trecut. Luându-şi o pauză să-şi tragă răsuflarea, Cristina se aşează pe un taburet în curte, pare încrezătoare şi hotărâtă. “M-a mai încercat pe mine viaţa de mai multe ori înainte. Voi lucra cu voluntarii până ce voi avea un acoperiş decent deasupra capului.” După care se apleacă să-şi mângâie căţeluşii. O fată atât de încercată de viaţă încă mai are atât de multă afecţiune. Nu poţi decât să admiri tăria şi înţelepciunea acestei adolescente.

Citeşte în continuare