Cum cresc visele de copil și devin realitate

Inapoi

Pe uliță miroase a iarbă udă, pământ reavăn și meri înfloriți.

 

Pe uliță miroase a iarbă udă, pământ reavăn și meri înfloriți. La Horgești a plouat până la ziuă și drumurile sunt numai noroi de la un cap de sat la altul. Arabela vine degrabă la poartă și ne poftește în curte. Are un batic roz înflorat și galoși de cauciuc. “Intrați, nu vă descălțați, că doar spălam noi.” Trecem de pisica netulburată de atâția vizitatori și urcăm treptele de la intrare. Ne ștergem cât de bine putem pe tălpi și poftim într-o cămăruță de cam opt metri pătrați.

Pe pat stau doi băieței cu ochi vii și se uită la televizor la un serial. Se ridică amândoi cuminți și curioși să ne salute și ne invită să luăm loc lângă ei, pe pat. Patul e multifuncțional: canapea pentru invitați, loc de dormit cu mămica și taticu’ și loc de făcut teme și mâncat. În cameră nu e nicio masă. În soba de lut arde un foc plăcut de lemne și pe plită fierbe o oală. “Am pus o fasole la foc,” ne zice Arabela, și așteaptă să o întrebăm ceva.

Arabela și Ionel Corciu au trei copii: Ciprian de 12 ani, Luca 6 și Ionuț 4. Ciprian e încă la școală, iar frații lui stau azi acasă, cu mămica și tăticu’. Lui Luca îi place mult la grădiniță, și întreabă mereu “mămica, azi e școală?”. Ionuț se cam codeste. “Când a dat vacanța a stat acasă și s-a-nvățat așa, nu s-a mai dus.”

Citiți mai multe aici: http://unicef.ro/serviciicomunitarepentrucopii/poveste/cum-cresc-visele-de-copil-si-devin-realitate-15

Citeşte în continuare