Spital Prieten al Copilului

Inapoi

În campania realizată de UNICEF şi TVR desfăşurată în perioada 10 mai - 10 iunie s-au strâns 440.000 de dolari pentru Iniţiativa Spital Prieten al Copilului.

Acţiunea a debutat cu Gala UNICEF, transmisă în direct de TVR1 în 10 mai şi a fost găzduită de Andreea Marin Bănică, Ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF România şi Cristian Ţopescu.

Invitat special al galei a fost artista Nana Mouskouri, Ambasador Internaţional al Bunăvoinţei pentru UNICEF, care a vorbit despre experienţa ei de 15 ani alături de UNICEF şi a subliniat importanţa alaptării exclusive la sân pentru toţi copiii.

Numeroase personalităţi din toate domeniile au fost prezente la Gala UNICEF pentru a susţine campania. Preşedintele României, Traian Băsescu, Primul Ministru, Călin Popescu Tăriceanu şi Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, Gabriella Tonk, Subsecretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Simona Miculescu, Ambasadorul României la ONU, împreună cu alte personalităţi binecunoscute au răspuns la telefoanele instalate în studioul TVR, pentru a accepta donaţii de la public.

Fondurile strânse vor fi utilizate pentru formarea personalului medical din spital şi a celui din reţeaua primară de asistenţă medicală pentru a putea promova alăptarea şi pentru a ajuta proaspetele mămici. Vor fi asigurate paturi pentru mame şi nou-născuţi pentru sistemul de “rooming in”, iar maternităţile vor fi dotate şi cu mese pentru înfăşat, cântare şi alte echipamente pentru nou-născuţi. De asemenea vor avea loc evaluări ale spitalelor în vederea acordării certificatului de Spital Prieten al Copilului.

UNICEF va contribui şi la dezvoltarea componentei Spital, prieten al părinţilor prin activităţi de educare şi sprijinire a părinţilor, va consolida reţeaua de asistenţi comunitari din ţară şi va continua campania de informare a opiniei publice cu privire la beneficiile alăptării.

Iniţiativa Spital Prieten al Copilului a fost lansată în 1991 de către UNICEF într-un efort de a transforma toate maternităţile în centre de sprijinire şi promovare a alăptării. Alăptarea aduce copiilor avantaje care nu pot fi reproduse de nicio altă modalitate de hrănire. Beneficiile laptelui matern sunt vizibile din primele momente de după naştere şi durează toată viaţa. Un copil alăptat este mai sănătos şi are o dezvoltare fizică, psihică şi intelectuală mai bună. Legătura care se creează între mamă şi copil în momentul alăptării este una extrem de puternică, iar unul dintre rezultatele cele mai bune ale promovării alăptării este scăderea ratei abandonului copiilor în maternităţi.

Campania de strângere de fonduri s-a desfăşurat în perioada 10 mai – 10 iunie 2008. În tot acest timp, publicul a putut face donaţii prin SMS, la numărul unic 848 (2 Euro în reţelele Orange şi Vodafone şi 2 Euro + TVA în reţeaua Cosmote), telefonic la numerele 0900900162 (2 Euro) şi 0900900160 (10 Euro) deschise în reţeaua Romtelecom. Alte donaţii au fost făcute în contul UNICEF la orice sucursală BRD – Group Société Générale.

Citeşte în continuare