Află mai multe


Putem preveni violenţa asupra copiilor şi părăsirea lor de către părinţi.

UNICEF a pilotat un proiect în 64 de comune din România în care peste 110.000 de copii au fost recenzați şi din aceştia 11% au fost identificaţi ca fiind în dificultate.
Recenzarea a fost făcută de către asistenţi sociali a căror angajare am facilitat-o şi care au mers din casă în casă, creând fişe pentru fiecare copil şi familie.

Rezultatele ne-au arătat că există 12.000 de copii aflaţi în dificultate, de multe ori “invizibili” ai sistemului: fără acces la medic, fără a merge la şcoală, supuşi violenţei, fără acte de identitate, copii având copiii, copii lăsaţi singuri acasă şi mai ales copiii în pericol de a fi părăsiţi de familie şi lăsaţi în grija statului.
Toţi aceşti copii care au suferit în tăcere fără a fi văzuţi sunt acum ajutaţi de către asistenţii sociali şi de către comunitate.
Însă ne dorim să ajungem în mult mai multe comune şi la mult mai mulţi copii.

Calculele noastre ne arată că:
Acţionând în comunitate putem preveni, în cel puțin 85% din cazuri, violenţa asupra copiilor sau părăsirea lor de către părinţi.

Investind în prevenire ajutăm ca răul potenţial să nu se producă, iar copilul să fie separat de părinții săi.
Prevenirea pentru 200 de copii costă tot atât de mult cât costă protecția unui singur copil în sistemul specializat.

Citește în continuare…

Vreau să devin Prieten UNICEF și să protejez copiii

  • *Nu vom da niciodată adresa ta de e-mail către alte organizaţii sau companii

*Pentru a finaliza donația veți fi redirecționat către pagina securizată

Ce înseamnă darul tău lunar:

  • 15 lei asigură hrana terapeutică pentru un copil malnutrit pentru 3 zile
  • 30 de lei înseamnă rechizite pentru un copil
  • 50 de lei protejează un copil ca Ionuţ de separarea de familie